O anchetă internă a armatei israeliene cu privire la atacul din 7 octombrie recunoaște un 'eșec total' al armatei în a ...
Înarmarea va fi cuvântul de ordine în Europa, indiferent de orientarea guvernelor, iar acesta un domeniu în care nu exista ...
Cine va semna? Guvernul ucrainean a anunțat joi că ministrul economiei sau cel de externe va primi sarcina de a semna acordul cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei, relatează AFP ...
Guvernatorul Ron DeSantis a declarat că Florida nu este statul potrivit pentru influencerul Andrew Tate. Anunțul vine după ce ...
Frații Tate, un început de negociere? Ce vrea tandenul Bolojan – Ciolacu la schimb, CAPUL LUI GEORGESCU?, se întreabă ...
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță (SAJ) Vaslui, Daniel Ungureanu, copilul era conștient când a fost ...
România nu a fost afectată până în prezent de tarifele impuse de SUA la oțel și aluminiu, dar aplicarea unui tarif vamal de ...
Fostul ministru Daniel Funeriu, care vrea să candideze la alegerile prezidenţiale, a comentat la o postare de pe contul ...
Fostul şef al ANI Bogdan Stan, şcolit la Academia SRI, va fi numit la conducerea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere ...
România are șanse ca în ianuarie 2027 sau poate chiar puțin mai devreme să beneficieze de gazul din Neptun Deep, iar țara ...
Vladimir Putin, fost colonel KGB, a subliniat că administrația americană anterioară ‘a început să distrugă însăși societatea ...
O familie a fost anunță de personalul de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu că ruda lor a murit. În realitate, ...